» Posesorul prezentului permis este autorizat să transporte persoane, marfă conform actelor de reglementare deţinute;
» Pe durata deplasării se interzice: staţionarea pe traseu, deversarea de produse poluante, reziduuri solide sau lichide, în ape sau pe maluri, transportul de deşeuri industriale, produse chimice, petroliere, alte produse poluante;
» Transportul de produse rezultate din activitatea de valorificare a resurselor naturale(vânat, peşte, stuf, papură, ciuperci, lemn, etc) este permis numai pe baza autorizării acestuia de către ARBDD şi înscrierea într - un permis special;
» Accesul ambarcaţiunii se face cu respectarea prevederilor din Legii nr. 82 / 1993 privind constituirea RBDD, a regulilor privind accesul şi circulaţia navelor şi ambarcaţiunilor precum şi legislaţia în vigoare, privind protecţia mediului;
» Posesorul prezentului permis se va supune controlului persoanelor abilitate de ARBDD;
» Respectarea drepturilor concesionarilor resurselor piscicole şi stuficole;
» Este interzis accesul în zonele strict protejate;
» Se interzice efectuarea altor prestaţii în transport faţă de cele înscrise în prezentul permis.